„De sub aceste texte lehamesite si la capatul unei biografii angajate in metafora decrepitudinii apare, aproape riguros, la Ioan Moldovan, semnul unui sacrificiu.
Intre vechile sale exercitii de transparenta si actualul tratat de agonie, chiar daca substanta vitala e declinanta, asociindu-si in aceasta panta, ca agent agravant, si malitia scripturala, exista o linie de perseverenta care promoveaza idealitatea lumii in contrast suav cu delabrarea ei.” (Al. Cistelecan)
„Arsa si calcata-n picioare, prefacuta-n cenusa pe „campul cu fluieraturi dezamagite”, servita cu aplomb la „praznicul infernal”, poezia regenereaza, creste ca o iarba pe un teren ce parea pentru totdeauna sterp. Senzatia declinului apare invinsa de cea a plinului expresiv. Marcat de o intensitate aparent dezabuzata si de un cinism suav, Ioan Moldovan e neindoios unul dintre cei mai importanti poeti ai bogatei serii lirice optzeciste.” (Gheorghe Grigurcu)
„Tocmai aceasta notare a starii de fapt si echivalarea ei cu mainimicul individualizeaza „noul sezon elegiac” al poeziei lui Ioan Moldovan: insignifiantul, precarul, derizoriul devin dominante pentru prima oara in scrisul poetului, expresie a radicalizarii viziunii sale, a refuzului iluzionarii. Este, in fond, si o profunda criza a „livrescului”, refugiul cultural pare a nu mai putea salva nimic.” (Ion Pop)
IOAN MOLDOVAN s-a nascut la 21 martie 1952.
Familia se stabileste la Cluj, unde urmeaza scoala generala, liceul „George Baritiu”, apoi Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai”, sectia romana-latina.
Este redactor, iar apoi secretar de redactie al revistei studentesti Echinox. Dupa absolvire lucreaza ca profesor in Maramures pana in 1989, cand devine redactor si apoi, din 1990 pana in prezent redactor-sef al revistei Familia din Oradea.
Debuteaza cu volumul de poezii Viata fara nume (1980).
A publicat urmatoarele volume de versuri: Exercitii de transparenta (1983), Insomnii langa munti (1989), Arta rabdarii (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseala (1999), O uitare de texte (1999), Interioarele nebune (2002), Celalalt peste (2005), Insemnari primitive (2006). A fost tradus in limbile engleza, franceza, maghiara, ceha, slovena si albaneza. Mai multe carti ale sale au primit premii ale Uniunii Scriitorilor si ale unor reviste literare (Poesis, Arca, Transilvania).
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al PEN-Club.