Volumul contine desene ale autorului. 20/22. Douazeci de ani de texte traseaza istoria lui Dan Perjovschi la revista 22 si implicit istoria Romaniei ultimilor 20 de ani.
In 1991, Dan Perjovschi devine membru al redactiei, unde este angajat si astazi. Ceea ce face din acest volum unul inedit este faptul ca pentru prima oara Perjovschi este devoalat publicului in calitate de cronicar. Altfel spus, personajul principal al acestei carti este Perjovschi scriitorul.
Volumul scoate la iveala un foarte fin stilist, un excelent observator al lumii inconjuratoare, un critic pertinent al fenomenului cultural, politic, economic si social romanesc si international.
DAN PERJOVSCHI s-a nascut pe 29 octombrie 1961, la Sibiu. Din 1991 este grafician si ilustrator al revistei 22 si, in mod constant, autor de cronica de arta plastica in aceeasi revista.
Cu timpul, articolele sale se transforma in critica dura sociala si politica, iar artistul devine, din 1999, in rubrica „Vis a vis”, un atent observator saptamanal al Romaniei contemporane si al lumii internationale.
In anul 2000, publica la Editura Nemira volumul Vis-a-vis, o prima culegere de articole. In paralel, devine din ce in ce mai vizibil in Occident si este considerat astazi unul dintre cei mai importanti artisti contemporani.
Este invitat sa expuna in cele mai mari institutii de arta ale lumii (MoMA, New York, Tate Modern, Londra, Kunsthalle Basel, Musee d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou, Paris, Museum of Contemporary Art, Sydney etc.), participa la numeroase evenimente de arta internationale (Bienala de la Venetia, Istanbul, Sydney, Manifesta etc.) si i se realizeaza peste 15 cataloage de autor.
In 2004 castiga un premiu de arta emblematic, Premiul George Maciunas. In Bucuresti, are show-uri de arta (CNDB, Centrul de Introspectie Vizuala, Galeria Posibila).